Pasaulio šalių himnai Žodžiai, vertimai, melodijos, istorija

Nubusk, rumune, iš mirtino miego,
Į kurį panardino barbarai tironai -
Dabar arba niekad atgims tavo likimas,
Jam tavo priešai lenksis.

Dabar arba niekad pasauliui įrodykim,
Kad šiom gyslom romėnų kraujas tebeteka,
Kad krūtinėse dar didžiuojamės vardu
Nugalėtojo mūšiuose, Trajano vardu!

Pakelk plačią kaktą ir apsidairyk aplink,
Išvysk - tarsi eglės kalnų stovi tūkstančiai vyrų stiprių,
Laukia žodžio ir šoks kaip vilkai ant avių –
Seniai, vyrai, jaunuoliai, berniukai iš kalnų, lygumų.

Stebėkit, aukštybių šešėliai – Mykolai, Steponai, Korvinai,
Rumunų tauta, jūsų provaikaitė,
Su ginklais rankose, su liepsna gyslose,
"Gyventi laisvėj arba mirty" – šaukte šaukia.

Tave pražudė blogis pavydo,
Ir akla nesantarvė prie Milcovo ir prie Karpatų,
Bet mes, kurių sielas persmeigė šventoji laisvė,
Prisiekiame, kad visad broliški išliksim.

Našlė motina Mykolo Didžio laikų
Iš sūnų rankų gauna pagalbą
Ir ašarotom akim prakeikia visus,
Kas pavojuj tokiam išdavikais pavirs.

Nuo griaustinio ir nuo titnago težus jie,
Visi kas bėgs nuo šlovingos padėties,
Kai mūs žemė - arba motina - gedulo pilna širdim,
Paprašys pereiti pro kalavijus arba per liepsnas.

Ar ne per daug dar jataganų barbarų mėnulio
Kurių mirtinas žaizdas tebejaučiam šiandien?
Dabar knutas veržiasi į mūsų tėvoniją,
Bet Viešpats liudininku bus, kad gyvi jo nepaimsim.

Ar ne per daug turėjom aklo despotizmo
Kurio jungą lyg galvijai vilkome per amžius?
Dabar žiaurieji bando vėl, aroganicijoj akloj
Atimti kalbą mūsų, bet tik žuvę atiduosim ją.

Rumunai iš keturių kraštų, dabar arba niekados
Susivienykim mintim, suisivienykim jausmu,
Skelbkim plačiam pasauliui, kad Dunojus pavogtas
Intrigomis ir prievarta, apgaulingom aferom.

Šventikai, veskite su krucifiksais mūsų krikščionišką armiją,
Jos šūkis – Laisvė, jos tikslas šventas.
Geriau mirti mūšyje, šlovėj pilnutinėj,
Negu dar sykį būt vergais senojoj žemėj!

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii.

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
Viață-n libertate ori moarte" strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri.
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri.

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ.